Skip to content

[ARTPLOSHADKA] Lia LOZINSCHI/ Preţul puterii sau iluzia deşertăciunii

July 1, 2011

Lia LOZINSCHI

Preţul puterii sau iluzia deşertăciunii

Contemporaneitatea sau cât de recognoscibilă poate fi o epocă ori alta în raport cu opera shakespeare-ană par să fie, la prima vedere, teme exhaustiv tratate. Totuşi, tot mai mulţi creatori de teatru caută valenţe proprii epocii noastre în piesele shakespeare-iene şi găsesc cu uşurinţă reflecţia propriei societăţi în oglinda operei lui William Shakespeare. Astfel, se produce o reîntoarcere, o redescoperire a creaţiei marelui renascentist elizabethan, devenind contemporanul nostru.

Actuala stagiune teatrală ne-a oferit bucuria de a împărtăşi un exerciţiu de creativitate şi mult curaj prin intermediul unei noi premiere Richard al III-lea de W. Shakespeare care se joacă și astăzi la Teatrul Dramatic Rus de Stat A.P.Cehov, în montarea tânărului actor, care şi-a făcut debutul în scena profesionistă în calitate de regizor, Veaceslav Cebotari.

Agonia puterii şi puterea vanităţii, simptome şi ale maladiei postmodernității, capătă noi semnificaţii în viziunea scenică a regizorului V.Cebotari. Pornind de la o dramă istorică, spectacolul Richard al III este relevanţa simbolică a unei epoci marcată de profunde transformări şi schimbări politice şi se pliază organic peste realitatea noastră, atât de zbuciumată.

Scrisă la sfârşit de secol XVI, piesa Richard al III este considerată ca fiind cea mai sângeroasă dramă istorică a lui W. Shakespeare. Aceasta ne prezintă tertipurile machiavelice la care recurge un viitor rege pentru a ajunge la tronul Angliei prin înlăturare fratelui său, Edward al IV, precum şi scurta domnie tiranică a lui Richard. Portretul lui Richard este desprins chiar din propriul discurs, în care recunoaşte cât de perfid, mânat de o ambiţie bolnăvicioasă, ură şi gelozie este în drumul său către putere. Dar un chip urât pe dinăuntru nu poate fi altfel şi pe dinafară, prin cocoaşa-i hâdă creionează înălţimea târâtă la care se poate ridica. Crimă, trădare, manipulare şi sexualitatea sunt armele folosite în acapararea şi păstrarea puterii. Iar ceea ce ar putea să reprezinte un posibil obstacol în ascensiunea sa este nimicit fără drept de apel, de la frate la nepot, de la supus la confident. Însă, preţul uzurpării nu poate fi altul decât iminenta prăbuşire! Aceasta este provocată, în scena finală, de apariţia spectrelor victimelor sale care îi apar în vis şi-şi „răzbună” trecutul: Prinţul Edward Lancaster, Regele Henry al VI, fratele Clarence, Rivers, Grey, Vaughan, Hastings, cei doi prinţi-nepoţi, soţia Lady Anne, vărul Buckingham – care l-a ajutat pe Richard să obţină puterea. Cu toţii îi cer: Căieşte-te şi mori!, accentuându-i starea de delir şi obsesie şi-l determină să piardă marea bătălie de la Bosworth Field dusă în faţa contelui Richmond, viitorul Henry VII rege al Anglie.

Regizorul plasează cu multă ingeniozitate spectacolul pe trei planuri, într-un spaţiu de acţiune ofertant: avanscenă, sală, balcon, creând o atmosferă autentică, sobră şi austeră a cărei scenografie este semnată de Mihail Racilă. Pânzele albe prezente peste fotoliile roşii anticipează confruntarea dintre cele doua case regale, York şi Lancaster, care a măcinat pentru câteva decenii Anglia. Dominaţia celor dintâi, este reprezentată simbolic şi prin apariţia bobocului de trandafir alb spre finalul performence-ului, regele Henry al VII fiind cel care va pune capăt războiului Celor două Roze. Singurele elemente stilizate ce vorbesc despre locul desfăşurării acţiunii sunt draperiile pe care sunt proiectate scheletic zidurile castelului. Printre ruine se diluează, în negura istoriei, cele două lumi, sugestiv reprezentat prin prezenţa roabei, ce de-a lungul întregii reprezentaţii aduce/scoate (d)in scenă, succesiv, pe regii Edward al IV, Richard al III şi Henry al VII. Iar pictorul de costume, Oxana Peşterean vine să completeze echilibrul, prin costume minimaliste, formate din detalii simbolice ce pot sugera poziţia socială a protagonistului, mai puţin epoca şi locul acţiunii, pentru că această poveste ar putea să se întâmple oriunde şi oricând.

Plasarea spectatorilor din sală în scenă creează ciudata senzaţie a unei săli de tribunal, unde este convocat ad-hoc un complet de judecată, format din public, care timp de 2 ore va asista la o procesiune organizată pentru salvarea fărâmei de umanitate şi conştiinţă ce mai există. O procesiune în care torţionarii puterii refuză să cedeze în faţa unei n(r)aţiuni a cărei conştiinţă vorbeşte despre necesitatea altor valori, scăparea de sărăcia ce bântuie ca o ciumă în societate şi regăsirea reperelor morale. Prin chipu-i schilodit şi diform a lui Richard se vrea a se reflecta acea lume a cărei conştiinţă se află în punga ducelui de Gloucester şi când aceasta se deschide orice dram de moralitate se risipeşte, existenţa cotidiană dictând valorile pe care trebuie să le urmeze plebea. Mulţimea devin nişte recipiente pasive şi manipulate în mâna evenimentelor, singura autoritate reprezentând-o clerul şi grefierul, de care dictatorul profită pentru a-şi consolida autoritatea.

Jocul actorilor oscilează între putere de expresie şi clişee interpretative, între entuziasm tineresc plin de dăruire şi conformism patetic. Spre regret, partiturile par a fi atât de singulare, realizate cu o economie de mijloace, făcându-se uz şi de diferite subterfugii. Acest „păcat” parcă configurează şi o comunicare ineficientă dintre tânărul regizor şi actorii consacraţi. Întâlnim, totuşi, un Richard (în interpretarea lui Constantin Haret), plin de contraste, anost şi mai puţin perfid cum ni-l oferă Shakespeare, dar sigur şi convingător în ascensiunea sa, minată în minciună şi ţesută din comploturi şi crime. Personajele (a)par asemenea marionetelor în mâna destinului numit Richard, singura care îndrăzneşte să-l confrunte direct este regina Margareta (Mariana Drozdov). Ea  apelează cu toată forţa la ultima armă pe care un suflet disecat şi copleşit de durerea pierderii fiului şi al soţului îl mai are – blestemul. Intensitatea blestemelor lansate asupra lui Richard de Margareta rămân memorabile prin efectul produs asupra publicului.

Jocul de-a puterea este o luptă cu propriul destin, devenind o deşertăciune atunci când obligat de împrejurări ajungi să dai: un cal, regatul meu pentru un cal!!!

 

Notă: Reprezentaţia de pe scena teatrului rus s-a bucurat de aprecierea juriului de specialitate al Senatului UNITEM pentru a căror performanţă echipa de creaţie a spectacolului Richard al III şi-a adjudecat în cadrul Galei Premiilor UNITEM 2011: Premiul pentru debut – Veaceslav Cebotari, Premiul pentru cel mai bun rol masculin – Constantin Haret, Premiul cea mai bună scenografie – Mihai Răcilă .

 

10 iulie, 2011, începând cu ora 18:00 se va juca ultima reprezentaţie din această stagiune a spectacolului Richard al III-lea , la Teatrul Dramatic Rus de Stat A.P.Cehov

…………………………………………………

http://www.artploshadka.wordpress.com

artploshadka@gmail.com

No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: