Skip to content

[www.icr.ro] Festivalul Zilele Basarabiei

March 28, 2011
tags:

Zilele Basarabiei pe ambele maluri ale Prutului

În perioada 24-29 martie 2011, pe cele două maluri ale Prutului vor avea loc manifestări culturale sub genericul Festivalul Zilele Basarabiei, menite să marcheze 93 de ani de la Unirea Basarabiei cu Țara.

Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Ţării, sprijină organizarea unei serii de evenimente culturale dedicate acestui moment istoric, în centrele universitare din Bucureşti, Timişoara, Galați și Iași. Parteneri: Organizațiile Studenților Basarabeni din București și Timișoara, Clubul Studenților Basarabeni și Bucovineni din Galați și Asociația Tinerilor Basarabeni din Iași. Programul cuprinde dezbateri și conferințe, concursuri de eseuri, poezie și pictură pe aceeași temă, expoziții de fotografie, concerte de muzică, proiecții de filme, reprezentații teatrale, depuneri de flori și slujbe de comemorare pentru membrii Sfatului Țării, artizanii Unirii. Evenimentele beneficiază de sprijinul mai multor parteneri centrali și locali.

Cu aceeași ocazie, ICR, în parteneriat cu Forul Democrat al Românilor din Moldova organizează în data de 26 martie, ora 16.00, la Ginta Latina – centru de cultură, artă și teatru din Chișinău, un concert extraordinar intitulat „Cântece care ne-au însoțit istoria”, susținut de Grigore Leșe și Grupul Iza din Maramureș. În acest concert aniversar, Grigore Leșe spune o poveste mai recentă, de câteva sute de ani, o relatare cutremurătoare despre război, înstrăinare, cătănie, prizonierat, refugiere, un veritabil recurs la identitatea naţională şi la destinul omului în univers.

Programul continuă la Bălți pe 27 martie, ora 18.00, cu spectacolul folcloric susţinut de Margareta Clipa, Dinu Iancu Sălăjanu şi grupul folcloric „Teleormanul”, acompaniaţi de orchestra „Mugurelul” din Chişinău, la Teatrul Național “Vasile Alecsandri”. Pe 29 martie, ora 18.00, la Chişinău are loc spectacolul de poezie „Dor de Eminescu“, susţinut de Ion Caramitru, cu acompaniamentul clarinetistului Aurelian-Octav Popa, eveniment organizat în parteneriat cu Universitatea “Alecu Russo” din Bălți.

Din programul evenimentelor organizate la București, Timișoara, Galați și Iași:

Bucureşti (25 martie – 27 martie 2011)

–          Conferinţă pe tema Unirii Basarabiei cu România, la Biblioteca Centrală Universitară, la care vor fi invitaţi oameni de cultură, istorici, politicieni, studenţi, reprezentanți ai mass media etc. (25 martie).

–          Expoziţie de afişe artistice pe tema „Utopia Podului de Flori“, a tinerei artiste basarabene Corina Roşca. Proiectul ilustrează relaţiile interumane ale românilor de pe ambele maluri ale Prutului, pornind de la evenimentul din 6 mai 1990. Locație: Casa de Cultură a Studenților din București (25 martie).

–          Prezentarea Filmului Basarabean. În sala mare a Casei de Cultură a Studenților va avea loc prezentarea filmului basarabean, cu participarea producătorului de film Virgiliu Măgureanu, director OWH TV STUDIO şi a lui Vlad Druc, regizor. De asemenea, vor fi proiectate filme precum „Golgota Basarabiei” şi „Basarabia – prabuşirea unei lumi”, un documentar despre unirea Basarabiei cu România (25 martie).

–          Seară Românească. În incinta  Restaurantului-Muzeu „Vatra Neamului”  va avea loc un concert extraordinar de muzică populară. Invitații vor avea ocazia să socializeze într-o ambianță în care tradiția și folclorul sunt la ele acasă.

–          Concurs de eseuri, poezie, pictură, fotografie şi artă digitală „Basarabia 1918 – 2011. Unirea între realitate şi vis”. Un juriu imparţial, format din specialişti în istorie, literatură şi artă va evalua lucrările înscrise în competiție, iar lucrările vor fi mediatizate şi expuse public.

–          Expoziţie de fotografie „Libertatea în imagini”. La sediul ICR (Aleea Alexandru nr. 38), în 26 martie, va avea loc vernisajul unei expoziţii cu fotografii de la evenimentele din  7 aprilie 2009 (fotograf și regizor: Sergiu Zănoagă). Expoziţia va fi deschisă  în perioada 25 martie ‒ 1 aprilie 2011. Amatorii de artă fotografică şi cei interesaţi de evenimentele din 7 aprilie 2009 de la Chișinău vor avea ocazia să vizioneze imagini de la manifestaţiile prin care tinerii din Basarabia au luptat pentru libertate şi democraţie.

–          Concerte live. În serile de 26 martie şi 27 martie, în clubul bucureştean JukeBox,  trupe și interpreți de pe ambele maluri ale Prutului se vor întâlni pe aceeași scenă: Alexandrina Hristov, Alternosfera, Gândul Mâței, Snails, Paralela 47,  Dubas (Tiraspol) și DJ Rufus.

–          Omagiu membrilor Sfatului Ţării, artizanii Unirii. Depunere de coroane de flori la mormintele lor de la Mănăstirea Cernica. La fel ca şi în anii precedenţi, participanţii la Festival, alături de organizatorii evenimentului, vor depune coroane şi flori la mormintele membrilor Sfatului Ţării din cimitirul de la Cernica, printre care se numără Pantelimon Halippa, Ioan Pelivan şi primul Mitropolit al Basarabiei, Gurie Grosu, în cinstea cărora se va ţine o slujbă de pomenire. Acţiunea este deja o tradiţie prin care sute de studenţi îşi exprimă recunoştinţa şi aprecierea faţă de cei care au luptat pentru propăşirea valorilor neamului românesc (27 martie).

Timişoara (25 martie – 27 martie 2011)

–          Lansare de carte „Românii din Bugeac pe cale de dispariție” de George Damian (Librăria Cărtureşti, 25 martie).

–          Expoziții de pictură şi fotografie. Vor expune tineri artişti basarabeni din Timişoara şi din alte oraşe ale României (Casa Tineretului, 26 martie).

–          Spectacole de teatru – „Cântăreața Cheală” de Eugene Ionesco – Proiectul „KRUM” al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Republica Moldova (Club Daos, 26 martie).

–          Performance în Piaţa Operei. Pentru o zi, Piața Operei din Timişoara se va transforma într-un amplu atelier de arte plastice pentru un grup de tineri artiști basarabeni (27 martie).

–          Concerte live cu participarea trupei Paralela 47, a formației bucureștene Travka, trupă cu puternice rădăcini basarabene, a două formaţii de peste Prut îndrăgite de publicul din România: Alternosfera, Snails și a trupei Dubas din Tiraspol (Club Daos). Pentru amatorii de muzică populară autentică, românii din Sudul Basarabiei (Ucraina) din ansamblul Dor Basarabean (Utkonosovka raionul Ismail) vor concerta la Casa de Cultură a Studenților (26 martie și 27 martie).

Iaşi

–          „Tinerii fac Unirea concert susţinut de formaţiile Alternosfera şi Dubas (Club Dublin, 24 martie).

–          Spectacol „Inimi ce bat împreună – 93 de ani”, la Ateneul Tătărași (Sala Mare). Vor evolua tineri din Basarabia și România cu recital de poezii, cântece și dans (25 martie).

–          „Cele două state românești în context actual dezbatere cu participarea profesorilor universitari de la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza, invitați de la Chișinău, oameni de cultură, jurnaliști și studenți. Locul desfășurării: Muzeul Mihai Eminescu (Parcul Copou) (26 martie).

–          Expoziție cu hărți ale României Mari în incinta Universității Al. I. Cuza (25-30 martie).

–          Slujba de comemorare a lui Ion C. Inculeț, președintele Sfatului Țării din 1918, la Bîrnova, jud. Iași (27 martie).

–          Hora Unirii (27 martie, Troița Basarabenilor din Iași).

 

Galaţi

–          Păşesc pe pământ românesc. Concurs de fotografii,  la care vor participa tinerii studenţi cu câte o poză originală,  care să  reflecte într-o formă mai mult sau mai puţin obişnuită unirea culturală, socială, politică a tuturor românilor.

–          Serata Folk. În cadrul seratei muzicale vor fi interpretate melodii  româneşti  de către tineri basarabeni și de colegii lor din România. Activitatea va avea loc în Casa Veche din incinta Casei de Cultură a Studenţilor (23 martie).

–          Proiecţia filmului Nuntă în Basarabia (regia: Nap Toader), la Casa de Cultură a Studenților (24 martie).

–          Basarabia și 27 martie 1918. Sesiune de comunicări. Participă istorici, cercetători şi  studenţi.  Evenimentul va avea loc în Sala Senatului din incinta Universității „Dunărea de Jos”.

–          Petrecerea Basarabenilor în Club S din cadrul Casei de Cultură a Studenților.

–          Concerte live susținute de Veta Biriş, Gândul Mâţei, Cătălin Josan (27 martie).

Eventualele modificări apărute în program vor fi comunicate pe site-ul www.icr.ro și www.basarabeni.ro.

http://www.icr.ro/zilele_basarabiei2011

No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: