Skip to content

[timpul.md] Premieră editorială: revista Sud-Est cultural, 1/2011

March 28, 2011

Cum i-a văzut Adrian Marino (foto) pe basarabeni în volumul Viaţa unui om singur?

„… Figurează în text un anonim căpitan basarabean de jandarmi, care împuşcase partizani şi împărţea pe timpul lui Dej aceeaşi celulă cu Marino şi George Ivaşcu, gazetarul şi criticul literar. Viitorul redactor-şef al României Literare intuise cum stau lucrurile şi învăţa ruseşte de la basarabean. Lecţiile aveau loc duminicile, când în celălalt colţ al celulei legionarii tocmai oficiau slujbe religioase. „Filoruşii” i-au iritat atât de mult pe legionari, încât aceştia au hotărât să le ardă o bătaie soră cu moartea. Doar intervenţia celorlalţi deţinuţi i-a salvat pe fervenţii „studioşi” de marea mardeală. Deznodământ fericit, pe care Marino îl comentează după cum urmează: „Şi astfel cele două lichele au scăpat”. Dintr-un unghi absolut inedit e prezentat celebrul nostru conaţional Eugeniu Coşeriu. Episodul datează din interbelic: „O comemorare a lui N. Iorga – asasinat recent – organizată la Facultatea de Litere a fost spartă de o echipă de legionari. Furioşi şi bine înarmaţi. Conduşi de cine? Azi, pare incredibil: de viitorul mare lingvist de reputaţie internaţională, Eugen Coşeriu. Când i-am făcut, la una din revederile noastre tardive, o ironic-„delicată” aluzie, a râs. Dar, pe atunci, nu era deloc de râs. Scena pare suprarealistă”. Tema basarabeană ne oferă o surpriză extrem de curioasă la nivelul întregii cărţi – Ion Druţă intră în lista, foarte mică după cum precizam anterior, a personajelor favorizate! Cazul arată şi mai puţin obişnuit prin faptul că prozatorul şi dramaturgul basarabean este inclus în şi mai scurta listă a notabilităţilor exilului, adică a persoanelor acceptate fără rezerve de memorialist: „Figuri notabile, din exil, sunt destul de multe. Fiecare măcar cu o notă pozitivă sau cel puţin simpatică. În 1981, o noapte întreagă cu scriitorul „moldovean”, I. Druţă, venit la premiera unei piese de teatru, jucată într-o suburbie a „centurii roşii” a Parisului. Plângea când îmi povestea cum E. Ionesco l-a „repezit” la telefon, declarându-i brutal că „nu stă de vorbă cu un colonel KGB-ist”.

Despre „moldoveanul” nostru întâlnit în Franţa (La Theatre d`Ivry dramaturgului nostru tocmai i se montase piesa La chose sacree), Marino avea să scrie, incredibil de cald, în ziarul Tribuna (28 mai 1981) imediat ce se întorcea în România. (…) Dacă articolul pare redactat de un candid plin de afecţiune, Viaţa… răspunde însă unui camerton cu durităţi metalice. Nu scapă de tonalităţile lui aspre nici basarabeanul autoexilat, memorialistul revenind peste un număr de pagini la el, dar de data asta cu rictusul său obişnuit: „ scriitorii basarabeni n-aveau altă preocupare decât a se pune în valoare. Ca şi Ion Druţă, căzut, se pare, în mistică”. Printre „basarabenii” buni, figurează şi Dorin Tudoran, care îl informează pe autorul Vieţii… despre situaţia de la Chişinău şi „totala „kaghebizare” a acestei provincii”. „Rusificarea sistematică a Basarabiei” i se pare memorialistului adevărata „dramă… a întregii situaţii istorice actuale”. „Din profunda repulsie faţă de ruşi, panslavism, kaghebism şi celelalte, accentuează Marino, problema Basarabiei am considerat-o totdeauna ratată, irezolvabilă”. (…) Deşi invitat în câteva rânduri la Chişinău, Adrian Marino refuză să vină…”.


(Acest fragment face parte din eseul lui Eugen Lungu „Basarabia şi „aşa-zişii”, apărut în „Sud-Est cultural”, 1/2011)

Eugen Lungu

No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: