Skip to content

[timpul.md] Cazul Leonida Lari: urâtă şi de comunişti, dar şi de democraţi

March 28, 2011

Nu cred să fi fost vreun alt tânăr poet în anii ’70 şi ’80 ai secolului trecut care, la fel ca şi Leonida Lari, să se fi luat în piept cu atâta cutezanţă cu cei mai zeloşi şi fioroşi promotori ai realismului socialist din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.

Leonida Lari a avut acest curaj. Într-un articol pe care l-a publicat în Literaturnaia Gazeta în 1984, „poeta a îndrăznit”, aşa cum avea să remarce într-o scrisoare Nicolae Romanenco, să-i dea în gât pe ideologii de temut ai proletcultismului moldovenesc Corbu, Stati, Senic, care în acea vreme erau consideraţi, aşa cum avea să se exprime acelaşi Nicolae Romanenco, „nişte scriitori incriticabili”. Reacţiile acestora au fost pur şi simplu supradimensionate şi s-au materializat într-o furibundă campanie de denigrare şi de distrugere a tinerei poete, orchestrată de cel mai epilat critic proletcultist, Valeriu Senic. Acesta a publicat în Literatura şi Arta un articol întins, în care o învinuia că i-ar fi străine sentimentele şi idealurile sovietice. În epocă, asemenea verdicte cântăreau uneori la fel de greu ca o ghilotină. Leonida Lari însă nu s-a lăsat intimidată şi a continuat lupta, ajungând, în cele din urmă, nu doar un adversar al realismului socialist, ci şi al regimului sovietic.

Ei bine, pe cât de prigonită fusese Leonida Lari pe timpul Uniunii Sovietice, pe atât de detestată a devenit pe ambele maluri ale Prutului după prăbuşirea comunismului. Nu am prea găsit critic român important care s-o gratuleze. Majoritatea o privesc cu ochi mici şi o desconsideră făţiş. În articolul pe care Eugen Lungu i-l consacră lui Adrian Marino în revista Sud-Est cultural, marele teoretician român nu o mai scoate din parvenită şi dintr-o „carieristă provincial-megalomană, pusă pe căpătuială în România”. Ştiind cum o tratase critica proletcultistă sovietică, mă întreb cum de oare Leonida Lari a putut atinge performanţa de a stârni atâta ură şi repulsie în rândurile scriitorilor români cu vederi democrate?
Una dintre explicaţii e că, trecând în 1990 Prutul, Leonida Lari s-a trezit într-o altă realitate în care lucrurile erau extrem de încurcate şi ea a fost luată de val, fiind folosită într-un mod foarte urât de nişte inşi scârboşi. Alegând să meargă împreună cu Corneliu Vadim Tudor şi nu cu Nicolae Manolescu, de exemplu, Leonida Lari nu numai că a demonstrat că nu se prea pricepe la oameni, dar că nu prea poate discerne între aparenţă şi esenţă, între retorică şi realitate, între emoţie şi idee, între demagogie şi adevăr. Preferându-l pe CVT, poeta a întors armele contra propriei sale persoane şi a capitulat ca disidentă, trecând de partea cealaltă a baricadei, fiindcă, la drept vorbind, între CVT şi Valeriu Senic nu există nicio diferenţă. Da, la prima vedere CVT e un mare român, iar Valeriu Senic fusese un om sovietic în carne şi oase, dar, în esenţă, ambii au fost securişti şi au slujit cu habotnicie comunismul, indiferent că acesta era românesc sau sovietic. Altfel spus, CVT era un fel de Valeriu Senic de Dâmboviţa şi nimic mai mult. Alegându-l pe CVT, poeta, de fapt, l-a ales – fără să-şi dea seama de asta – pe VS, care a hărţuit-o toată viaţa. Iar în felul acesta, poeta Leonida Lari ilustrează foarte bine teza că prezentul uneori poate să arunce într-un con de umbră trecutul, oricât de glorios ar fi fost acesta.

Dumitru Crudu

No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: