Skip to content

[ARTPLOSHADKA] Valeria Barbas: Reflexe interculturale în mono-opera „Ateh, sau revelaţiile prinţesei Khazare” de Ghenadie Ciobanu

March 21, 2011

În contextul globalizării lumii contemporane, al di­versităţii culturale şi al coeziunilor sociale, un loc pro­eminent pe agendele culturale şi politice îl ocupă feno­menul interculturalităţii şi dialogului intercultural.

În creuzetul dialogului intercultural susţinut în ca­drul Festivalul Internaţional „Zilele Muzicii Noi”, s-a zămislit, făcându-şi ulterior apariţia, pe 20 februarie 2005, mono-opera lui Ghenadie Ciobanu Ateh, sau re­velaţiile prinţesei Khazare , interpretată pentru prima dată în versiune radiofonică de Orchestra Naţională a Companiei Publice „Teleradio-Moldova” sub baghe­ta lui Oleg Palymski. Fiind una din recentele lucrări muzical-scenice din Moldova şi demonstrând calităţi artistice speciale, mono-opera marchează o nouă eta­pă în dezvoltarea teatrului muzical-dramatic autoh­ton, servind, totodată, drept exemplu de referinţă al manifestării dialogului intercultural, prin sintetizarea reflexelor interculturale la mai multe nivele.

Genul fiind relativ nou (originea lui o aflăm în mono-operele semnate de A.Schoenberg, F.Poulenc, H.W.Henze ), nu şi-a conturat până în prezent o tra­diţie, caracterizându-se printr-o mobilitate a parame­trilor, fapt ce permite fiecărui autor să experimenteze cu îndrăzneală. Produsă de revendicările estetice ale secolului XX, concepţia mono-operei moderne încal­că normele şi tabuurile operistice stabilite anterior şi evoluează de la conflictul exteriorizat dintre raţiune şi pasiune la sentiment şi afect, fixându-se asupra con­tradicţiilor interioare.

Originalitatea mono-operei basarabene rezidă în căutarea unor noi forme de interacţiune a teatrului de operă cu literatura, baletul, televiziunea şi cinemato­grafia. Ghenadie Ciobanu explorează acea dimensiune a genului care e legată de natura sintetică a mono-ope­rei, spectacolul muzical-dramatic întrunind şi trăsă­turi de balet.

Colaborarea fructuoasă a compozitorului cu mezzo-soprana Elmira Sebat (România), regizorul Petru Vutcărău şi coregraful Radu Poclitaru s-a soldat cu montarea mono-operei cu balet Ateh, sau revelaţiile prinţesei Khazare pe scena Teatrului Naţional de Ope­ră şi Balet. Premiera a avut loc la 26 iunie 2005.

Ideea mono-operei s-a axat în mare parte pe ex­perienţa acumulată de compozitorul Gh. Ciobanu la ediţiile Festivalului Internaţional „Zilele Muzicii Noi”. Astfel, mono-opera Ateh, sau revelaţiile prinţesei Kha­zare implică a priori o viziune interculturală, rezonând la prezentările în primă audiţie a mono-operelor: King Harald’s Saga (1979) de Judith Weir, Lady Lasarus (1986) de Daryl Runswick, Borges y el Espejo (1992) de Alejandro Viñao, puse în valoare în cadrul Festiva­lului din 1994 de cunoscuta interpretă Frances Mary Lynch.

Compozitorul a rămas frapat de măiestria inter­pretativă şi mobilitatea trecerilor dintr-o ipostază în alta ale sopranei care, transpusă fără rezerve în eroine­le sale, miza pe o nuanţare extrem de subtilă a stărilor psihologice, specifică de altfel, genului cameral, a cărui logică e centrată pe detaliu, unde fiece mişcare e vizibi­lă, iar acţiunea se desfăşoară într-un perimetru restrâns şi pe un plan interior. În acest sens, mono-opera ca gen răspunde dezideratelor artistice ale secolului XXI, ce impun laconism şi concentrare, acestea reclamând, la rândul lor, amplificarea momentelor introversive în conţinut, explorarea lumii interioare a omului versus restrângerea şi reducerea acţiunii exterioare.

Subiectul mono-operei Ateh, sau revelaţiile prinţe­sei Khazare este situat între arhaic şi modern. Erijându-se într-o călăuză prin grădina lui Milorad Pavić, Gh.Ciobanu coboară în adâncurile situaţiilor imagi­nare proiectate de scriitorul sârb în romanul-lexicon Dicţionarul khazar.

Reflexele interculturale sunt detectabile, în primul rând, la nivel semantic sau, mai exact, în dimensiu­nea intertextuală. Autorul romanului narează despre poporul khazar, un popor puternic şi independent, reunind nomazi războinici apăruţi în vestul continen­tului într-un moment istoric greu de identificat. în perioada secolelor VII-X ei populau teritoriul dintre două mări — Marea Caspică şi Marea Neagră. Chiar şi azi, în Azerbadjan, Marea Caspică se numeşte Hazară. Aşadar, imaginea poporului hazar, cu o religie necunoscută, dar totuşi cu o istorie proprie, permite o tratare literară multilaspectuală. Dicţionarul khazar a fost scris iniţial în trei limbi — greacă, arabă şi lati­nă; compus respectiv din Cartea roşie, Cartea verde şi Cartea galbenă, reprezentând creştinismul, islamul şi religia iudaică. Acţiunea se desfăşoară concomitent în trei dimensiuni temporale — secolelele IX, XII, XX, această superpoziţie de epoci fiind esenţială pentru în­ţelegerea conceptului romanului.

Sursa literară se pretează deci la interpretări mul­tiple. Conştient de acest fapt, compozitorul îşi în­tocmeşte libretul, urmând îndeaproape indicaţiile lui M.Pavić, sedimentate în prefaţa romanului- Cum trebuie utilizat Dicţionarul. El extrage trei fragmente din romanul lexicon, care vor constitui subiectul mo-no-operei: două rugăciuni din Cartea roşie şi textul poetic din Cartea galbenă.

Specificul libretului a determinat, în mare măsură, dramaturgia şi compoziţia mono-operei, aceasta din urmă având aspectul unui construct muzical unitar, alcătuit din Prolog; Revelaţiile I, II; Ritual; Revelaţia III şi Epilog.

Urmărind concepul şi structura libretului, eviden­ţiem trei blocuri de idei:

în Revelaţia I — Ispita jocului şi suprapunerea chi­pului eroinei pe chipul matern;

în Revelaţia II — Rugăciunea cu sfârşit de catharsis;

în Revelaţia III — Bivalenta vis-realitate, ce implică metamorfozarea omului în postura lui de actor pe sce­na vieţii şi pe scena imaginarului.

Totodată, textul literar se tratează ca o componentă auxiliară în ţesătura muzicală, atenţie deosebită acor-dându-se intonaţiei şi fonismului cuvântului vorbit. Astfel, în mono-operă se împletesc strâns mai multe linii de multitextualitate, întrunind cele trei limbi în care a fost conceput dicţionarul, trei religii, la acestea compozitorul adăugând şi posibilitatea interpretării vocale în trei limbi: engleză, română şi rusă. Urmărite în partitură, aceste linii la prima vedere alternează în­tr-un dialog intertextual, contopindu-se într-un „cor al vocilor interioare”, proprii prinţesei Ex.1(Rev.I, măs.7).

Structura ritmică, metrul variază în funcţie de versiunea lingvistică aleasă pentru interpretare. Ca urmare, recitativitatea se subordonează specificului limbajului şi aici se dezvăluie ipotezele: cum ar cânta prinţesa khazară ? care ar fi sunarea intonaţiilor lim­bii poporului khazar? — idei care, graţie existenţei convenţionale a eroinei, au impulsionat creativitatea compozitorului, dându-i o libertate în realizarea con­cepţiilor artistice.

Plămădind desfăşurarea acţiunii, Gh.Ciobanu sin­gularizează un personaj din multitudinea personajelor prezente în sursa literară — pe prinţesa khazară Ateh, intuind potenţialul ei expresiv. Numele ei pătrunde şi în denumirea mono-operei, aducând în prim-plan universul acestei plăsmuiri literare, pe care am putea să o definim şi ca prinţesă ideală a poporului khazar.

Ateh, personajul central al operei, se impune, prin polimorfismul trăirilor sale, drept un prototip al inter­culturaliţii, asociind într-un dialog continuu elemen­tele de spiritualitate occidentală cu cele caracteristice culturii orientale. Atemporală şi totodată făcând parte din toate timpurile, khazară şi în acelaşi timp aparţi­nând mai multor culturi, prinţesa se înscrie în gale­ria de portrete ale femeilor autoritare, expresive, do­minante, în care le aflăm pe Aida, Traviata, Carmen, Turandot, Salomeea… Frământată de propriile com­plexe, întocmind propriile sale legi pe „corabia vieţii”, Ateh se afirmă ca o reprezentantă-model a etniei sale. Actriţă, amantă, filosof, lider, prinţesa se zbate între ipostazele sale. Zugrăvite prin tuşe îngroşate, cele trei Revelaţii se percep ca adresări, destăinuiri intime sau, mai bine zis, ca spovedanii ale eroinei.

Reverberaţiile interculturale se resimt, în mare parte, şi la nivelul sintaxei, în corespondenţele arheti­pale dintre diferite culturi. Apelând la fondul muzical arhaic, compozitorul reconstituie imaginea unei cul­turi demult uitate — a khazarilor, prin resuscitarea ar­hetipurilor muzicii balcanice şi orientale, prin mixarea unor structuri modale şi sisteme ritmice speciale.

Materia sonoră cu care operează Gh.Ciobanu este înţesată de arhetipuri care, aidoma pietrelor vechi, sunt menite să prefigureze un landşaft lapidar cu miros de sare şi nisip. Ghenadie Ciobanu creează senzaţia unui mediu muzical inedit, unde monodia se arată impreg­nată de un ethos aparte, iar ritmul pare a fi cultivat de o succesiune de generaţii, ca mai apoi să apară în memoria noastră genetică.

Compozitorul mărturiseşte că a căutat arhetipurile de care avea nevoie, dar, mai ales, pe cele de care avea nevoie prinţesa Ateh, orientându-se spre sistemele rit­mice şi intonaţionale ale tradiţiilor muzicale orientale, explorând teritorii vaste din Asia Mică, Turcia, Balcani şi până în Caucaz şi Asia Centrală.*  Din interviul realizat de subsemnata cu compozitorul Ghenadie Ciobanu în anul 2005

Mergând pe linia exegezei, Octavian Lazăr Cosma avansează ipoteza că în protoistoria muzicii se poate vorbi despre comuniunea unor trăsături structurale globale, răspândite pe un areal geografic larg, fapt ce ar putea oferi o explicaţie pentru păstrarea unor idio­muri stilistice, comune în muzica unor popoare balca­nice şi chiar mijlociu-orientale sau nord-vest africane şi sud-est europene [1].

Aşadar, utilizând „eşantioane de sunete din arealuri folclorice diverse”[2], autorul îşi modelează arhe­tipurile necesare, care pot fi divizate convenţional în arhetipul modal şi arhetipul ritmic.

Prima diviziune cuprinde melosul naţional şi mo­nodia bizantină. Monodia, ca element de bază al muzi­cii orientale, aduce cu sine suflul arhaicului, o trimite­re spre „începutul începuturilor”. Tratând arhetipurile drept „rezervoare”, compozitorul îşi încheagă materia sonoră din diferite texturi modale, utilizând:

—   diverse texturi polifonice;

—   textura polimelodică bazată pe îmbinări de monodii;

—   jocul subtil de parcursuri eterofone, provenit din îmbogăţirea monodiei prin isonurile modale Ex.2 (Rev.II, măs.221-227);

—   divizarea şi operarea cu modusuri (tetracordice, pentacordice Ex.3 (Rev.II, măs.239-244).

Farmecul monodiei vechi se racordează perfect la atmosfera mistică de ritual, sugerând reîntoarcerea în lumea ocrotitoare a visului şi a imaginarului, în lumea mitică a paradigmelor primordiale.

Aspectul oriental se ilustrează prin:

—   textura liniară;

—   construirea materialului muzical în baza mo­durilor alternative  Ex.4  a,b (măs.l64-165,183);

—   moduri-arhetipuri care nu reflectă un mod fol­cloric anumit şi sunt alcătuite de compozitor Ex.5 a,b (Rev.II măs.336, Rev.I măs. 157-158);

—   expunerea instrumentală într-o manieră ori­entală, prin imitarea ansamblului specific ( Ud, Kemence, Def), cu emiterea sunetului „de ciupire” caracteristic tarului, sazului Ex.6(Rev.II măs. 50-52);

—   diverse tipuri de organizare a pentatonicii Ex.7 a,b ( Rev. II măs. 5, Rev.III măs. 382-383);

—   tehnica isonului folosit atât în partida instrumen­tală, cât şi în cea vocală Ex.8, 9 (Rev.II măs.213,175);

—   intonaţia de secundă descendentă, care denotă o primă etapă de transformare a sa în figuraţie şi mai apoi în tril (ca element de bază al melismaticii orientale, caracteristice mugamului makamului sau taksimelor turceşti Ex. 10, 11  (Rev. II măs.152-157, 19-22);

Arhetipul ritmic include structuri şi sisteme ritmi­ce înlănţuite asimetric, cu precădere este folosit siste­mul aksak, desenul ritmic având la bază principiul de ostinato. Repetabilitatea periodică, dozată, a formule­lor ritmice sau, mai bine zis, pedala ritmică, ca princi­piu, este caracteristică ritualului, subliniind natura sa arhetipală Ex.12 (Ritual, măs.60-64).

Astfel, împletind arhetipurile din muzica popoa­relor balcanice, compozitorul valorizează principiul complementarităţii reciproce dintre arhetipuri, aces­ta fiind antrenat atât în scopul de a îmbogăţi limbajul specific fiecării regiuni, cât şi pentru a găsi un numitor comun al acelor limbaje. Cele semnalate indică prin­cipalele aspecte ale interculturalităţii: pe de o parte, păstrarea şi conservarea identităţii naţionale, iar pe de alta, construirea unei identităţi comune, rezultate din interpătrunderea culturilor.

Realizarea în plan muzical a conceptului intercultural de unitate prin diversitate pare extrem de actuală. Acest fapt este confirmat de finalitatea mono- operei, care priveşte, în ultimă instanţă, ecourile şi rezonanţa ei atât în plan local, cât şi în plan internaţional, în dife­rite medii etnice. Afirmându-se dincolo de fruntariile ţării, creaţia a fost interpretată:

—    la cea de-a 16-a ediţie a Festivalului internaţi­onal „Săptămâna muzicii contemporane” din Bucureşti, coproducţie a Teatrului Naţional de Operă şi Balet din Chişinău şi Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti, pe 29 mai 2006;

—    la Festivalul internaţional teatral din Tessaloniki, pe 26 septembrie, 2008 (versiune vocală şi fonogramă);

—    a fost difuzată de posturile de radio şi TV naţio­nale şi internaţionale, transmisă de către postul de radio din Amsterdam, Olanda.

Partitura operei, precum şi discurile în format DVD şi CD audio sunt editate în Canada, ISMN M53001–604-6 şi au intrat în fondul de carte al Bibliotecii şi Arhivelor din Canada, al Bibliotecii Congresului Sta­telor Unite ale Americii, al Bibliotecii Universităţii din Ottawa (creaţia a fost înregistrată în fondul Compani­ei publice Teleradio Moldova).

Aşadar, asamblând într-un mod original principi­ile „revelaţiei” şi „transfigurării”, Ghenadie Ciobanu „condamnă” mono-opera sa la succes, spectacolul captivând printr-un zbor nestăvilit al fanteziei trans­puse în muzică, fiind înalt apreciat şi de publicul ne­avizat, şi de cel profesionist. Muzicologul I.Suhomlin afirmă: „Spectacolul expresiv şi impresionant (în ciu­da economiei resurselor scenice) pătrunde, în sensul influenţei pe care o exercită, mult mai profund de sfera sentimentilor şi emoţiilor (…). Spectatorii au savurat nu doar hrană pentru ochi şi urechi, ci şi pentru cre­ier — este un veritabil fenomen de nivel spiritual, pe care îl aşteaptă iubitorii artei muzical-scenice” [3].

Compozitorul reuşeşte să ne transporte într-o lume fascinantă prin ineditul ei, mono-opera lansând o concepţie capabilă să armonizeze reprezentările ide­ale, metafizice, mitul cu simbolurile sale, arhetipurile şi semnele enigmatice.

Am putea constata în final că Ghenadie Ciobanu, abordând un subiect ce ţine atât de metafizică, cât şi de plăsmuirea unei vieţi imaginare, dar pline de vitalitate, lansează, de fapt, prin evocarea khazarilor, concepte interculturale. Acestea sunt prezente atât în contextul ideatic, cât şi în cel al semanticii şi sintaxei muzicale, ele domină întreg spaţiul artistic al lucrării. în spaţi-otemporalitatea operei vin în atingere şi colaborează câteva universuri culturale: cel al compozitorului, ro­mânesc, cel al scriitorului, sârb şi cel al khazarilor — popor pierdut în negura timpurilor. Istoria khazarilor se dovedeşte a fi un pretext şi o metaforă-cheie pentru descoperirea şi conservarea propriilor valori naţional-universale.

Referinţe bibliografice:

1.   Cosma.Octavian Lazăr. Hronicul muzicii româneşti, Bucureşti, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, 1973, vol. I.p. 11.

2.     Lerescu, Sorin. Mono-opera ” Ateh” de Ghenadie Cioba­nul/Muzica, Bucureşti, 2006, nr.3, p.140.

3.     Чобану–Сухомлин, И. Атех или Откровения хазарской принцессы. Персонаж культового романа на молдавской сцене. Кодры, nr. 3-4, 2005 г., p.248.

Cuvinte-cheie: globalizare, interculturalitate, dia­log intercultural, societate interculturală, reflexe inter-culturale, multiculturalitate, mono-operă, corespon­denţe arhetipale, unitate prin diversitate.

Annotation

Intercultural reflexes in Mono-opera „ATEH, or The Revelations of Hazar Princess” by Ghenadie Ciobanu

In the contemporary globalized world, of cultural diversity and social cohesion, a prominent place on cultural and political agendas is occupied by phenomenon of interculturality and intercultural dialogue.

In the crucible of such a dialogue, held in the Moldavian International New Music Days Festival in November, was conceived, and subsequently making the appearance, mono-opera by Gh.Ciobanu „Ateh, or the  revelations of Hazar Princess” , performed by the National Orchestra of „Teleradio-Moldova” Company on February 20, 2005.

In the scene of contemporary music, mono-opera „Ateh, or the revelations of Hazar Princess” brought a valuable contribution to such emancipation of inter­cultural phenomenon, implying the accession of new forms of interaction.

Approaching a theme that refers on the one hand to the metaphysics, and on the other to the representa-tion of a life with all its manifestations, mono-opera „Ateh, or the revelations of Hazar Princess” launches, by evoking Khazars, intercultural concepts, that pen-etrates into the substance of the work at the several levels: across the ideational context, in the musical syntax and semantics as well as in the artistic space of musical work. In this last part, come in and works several cultural universes: that of the composer, Romanian, that of the writer, Serbian, and of the Khaz­ars – people vanished in time, which turn out to be a pretext, a metaphor in the discovery and preservation of national-universal values.

Ex1.Ex.2

Ex 3.Ex.4a

Ex.4bEx.5aEx.5bEx.6Ex.7aEx.7bEx.8Ex.9Ex.1oEx.11Ex.12

©Valeria Barbas
ARTA 2010, Seria arte audio- vizuale, ISSN 1857-1050, p.87-92
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: