Skip to content

[ARTPLOSHADKA] Dialoguri vizuale

March 16, 2011

Nu ştiu cum de s-a întâmplat, dar în ultima vreme am participat îndeosebi la expoziţii colective de artă: de fiecare dată, mai mulţi protagonişti/ pictori expozanţi, dar şi spectatori activi/ critici care s-au întrecut nu atât în vorbe meşteşugite, cât în tentativa de a interpreta cum se cuvine un astfel de eveniment … dialogic. Semnatara rândurilor de faţă nu a pierdut, ea însăşi, prilejul de a observa, în calitate de spectator venit dinspre zona unei altfel de critici, cea literare, faptul că expoziţiile colective cu pricina (cu atât mai mult cu cât unele dintre ele au beneficiat de finaluri muzicale!) au creat, pe lângă starea de emulaţie specifică unui astfel de moment, şi o senzaţie autentică de dialogism. Aceasta, deoarece comunicării vizuale fireşti – aceea dintre autori şi propriile lor opere, pe de o parte, respectiv dintre autori şi public– i s-a adăugat în astfel de situaţii o formă de dialog spiritual aparte între artiştii vizuali ale căror lucrări au fost expuse pe simezele ieşene şi nu numai.

Un exemplu pertinent, din această perspectivă, a oferit o familie de artişti basarabeni care a deschis, în luna lui octombrie, la Galeria de Artă din cadrul Casei Corpului Didactic din Iaşi, o expoziţie de pictură, grafică şi colaj intitulată „Timp şi spaţiu”, care a stat, da capo al fine, sub semnul dialogismului autentic.

Cei trei eroi ai manifestării, Eleonora Brigalda, Ştefan Popa şi Valeria Barbas sunt, ce-i drept, creatori din aceeaşi familie, pe care-i leagă prin urmare şi alt gen de legături decât cele pur artistice. Dar pentru spectatorii prezenţi la expoziţia descrisă aici (în treacăt fie spus, o expoziţie care marchează, în felul ei, un debut absolut, fiind prima în care cei trei îşi expun împreună operele artistice!), căldura şi tandreţea relaţiilor personale ale celor trei artişti basarabeni nu au lăsat neobservate afinităţile (s)elective puternice dintre ei. Dimpotrivă, acestea din urmă au acordat pe coarda sensibilităţii publicului arpegii dintre cele mai ataşante.

În ansamblu, evenimentul a părut rodul întâlnirii unor inteligenţe artistice aproape gemelare, marcate, în orice caz, de o serie de influenţe şi maeştri spirituali comuni, interesate, apoi, să prelucreze uneori teme şi motive similare. Mai ales datorită faptului că în toate cele trei cazuri a părut a prevala reflecţia asupra valenţelor moderne şi postmoderne ale propriilor creaţii, respectiv asupra raporturilor dintre acestea din urmă şi cuceririle artei moderne europene.

În unele situaţii, artistul a mărturisit, încă din titlul lucrării proprii, că şi-a gândit-o ca o formă de omagiu adus unei şcoli sau mişcări artistice europene care a marcat evoluţia artelor vizuale – din această perspectivă, lucrarea „Bauhaus omagiu”, lucrată de Ştefan Popa, este o dovadă în plus că opera de artă certifică, întotdeauna, dialogul implicit sau explicit cu alte opere artistice sau alţi autori, fie ei congeneri, fie ei înaintaşi dintre cei mai prestigioşi. La fel, pânze precum „Eclipsa” (în fapt, un diptic tulburător prin expresia vie, captivantă) a Valeriei Barbas, sau sensibila „Eternitate” a Eleonorei Brigalda sugerează faptul că artiştii de limbă şi spiritualitate românească, în speţă cei moldoveni, pot foarte bine dialoga cu operele şi formulele de sugestie impresioniste, expresioniste, suprarealiste, abstracte sau fauve, fără să resimtă greutatea marilor modele.

Un alt exemplu, mai puţin vizibil, dar cel puţin la fel de percutant, al similitudinilor ideatice dintre cei trei artişti mi s-a părut a fi reprezentat de efortul comun de a materializa concepte şi simboluri dintre cele mai substanţiale. În toate cele trei cazuri, s-a putut observa, spre exemplu, tentaţia de a prelucra artistic vectorul tematic al revelaţiei, marcat de aşa-zisele „simboluri ascensionale” (Rudolf Otto), dar şi de simboluri ale evadării spiritului din trup: „Aripile” Valeriei Barbas, „Sacralitatea” ori zugrăvirea pe hârtie a „Poetului nemuririi” de către Ştefan Popa, respectiv „Mănăstirile rupestre”, prin care Eleonora Brigalda a corporalizat accesul spre sacru, au funcţionat ca un fel de dublete semnificante majore ale artiştilor basarabeni, dovedindu-le interesul predilect pentru meditaţia în forme artistice sensibile, asupra zborului şi accederii la înălţimile purificate ale spiritului.

Altfel, dincolo de aceste convergenţe ideatice sau tematice între cei trei, această primă expoziţie comună le-a ilustrat şi diferenţele de abordare a fenomenului artistic.

Valeria Barbas, fiinţă solară, înclinată spre cultivarea armoniilor calde, ce conferă luminozitate şi o anume candoare pânzelor, a expus exclusiv lucrări care să demonstreze că autoarea lor gândeşte arta şi deopotrivă realitatea, că le vede ca un mijloc esenţial de conceptualizare. Tipul ei predominant de pânze, cel pe care îl exersează mereu, cu obstinaţia artistului pe deplin convins de propria menire – obstinaţie care, în cazul ei particular, dublează temeritatea  neobosită pe care i-o dă vârsta tânără – reţine atenţia prin seria de reverii conceptuale, dar şi prin discreţia formelor luminoase şi pure.

Reverberaţii montane /Mountain reverberations/ 2009                                                                                                                  ulei pe pînză,  1230 × 810 mm

Emoţia şi efectul provin, în pânze ca „Viituri”, „Aripi”, „Secvenţe” sau „A due”, tocmai din combinatorica sugestivă a nuanţelor de alb, care conferă o impresie de diafan şi vaporos abstracţiunilor prelucrate de artistă (dramaticul, zborul sau erosul).

Viituri AripiViituri / Flash Floods 2010                                           Aripi / Wings 2010                                                     ulei pe pînză, 400 × 400 mm                                          ulei pe pînză, 400 ×400 mm

Eleonora Brigalda, artistă remarcabilă, aflată la deplina maturitate artistică, dovedeşte, ca întotdeauna, o receptivitate rară faţă de tradiţia cromatismului viguros, fauv, animat de obsesia de a exprima prin petele dense de culoare o interioritate vie, tumultoasă, pasională. În mitologia ei personală ocupă un loc fundamental atât aglutinarea motivelor  silvestre, vegetale şi geologice într-un ansamblu cosmologic spectacular, cât şi tematica identităţii spirituale, religioase şi etnice. De reţinut, din această ultimă perspectivă, efortul artistei de a transfigura, în pânze ce solicită, obligatoriu, un privitor simpatetic, teme identitare dintre cele mai grave, articulate pe nevoia de a resuscita, artistic, o memorie colectivă încărcată de evenimente tragice. Anamneza mijlocită de creaţia artistică aduce cu sine, însă, măcar un început de vindecare – iată finalitatea paideică a  unor lucrări precum „Adio. Deportarea” sau „Moldova”, concepute ca meditaţii taumaturgice despre destinul atât de greu încercat al propriului popor.

Eternitate, 2000

tehnică mixtă, 600x1200x600mm

La fel ca soţia sa, Ştefan Popa dovedeşte predilecţie pentru tratarea temelor şi simbolurilor mitologice sau religioase grave, sensibilizatoare, dominante pentru un creator dublat de un homo religiosus autentic: geneza (fie ea a lumii, a cuvântului ori a omului), întemeierea cuplului, întruparea, crucificarea sunt materializate în „Genesis”, „Sacralitate”, „Erica” ş.a. Dacă în această apetenţă comună pentru simbolicul greu, pentru substanţa metafizică a subiectelor de meditaţie artistică se poate identifica genul proxim, atunci diferenţa specifică, diferenţa care îi conferă o identitate precisă în spaţiul vizual comun celor trei expozanţi provine însă din meticulozitatea rară a artistului, din interesul său aparte pentru detaliul revelator, de regulă stilizat, geometrizat. „Intercalările familiare”, „Bxyтемас – 23”, „Genesis” sau „Erica” dovedesc acurateţea acestui autor laborios, pentru care esenţial este ceea ce Pascal numea „spiritul de geometrie”.

Bauhaus.Omagiu, tehnică mixtă, 680 x 600 mm,2008

Poduri , tehnică mixtă, 660 x 470 mm,2010

Vhutemas – 23, tehnică mixtă, 660 x 490 mm,2009

În totul, o expoziţie colectivă intens participativă, provocatoare prin încărcătura de simbolică metaartistică. Eleonora Brigalda, Ştefan Popa şi Valeria Barbas au impresionat, ca întotdeauna, prin ardoarea şi vitalitatea unor creaţii materializate divergent, dar gândite în complementaritate. Formele lor artistice, susceptibile întotdeauna de polivalenţă în sensul semnificaţiilor, s-au impus şi publicului ieşean ca oglindire a unor sensibilităţi artistice distincte, dar care cred cu certitudine în dialogismul creator, în toate manifestările sale, de la cel interpersonal la cel mai larg, intercultural.

Emanuela Ilie, lector univ., dr.

Revista de artă Delta XXI

No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: