Skip to content

[timpul.md] Paul Goma: un scriitor care a simţit din plin greul închisorilor

January 21, 2011

Că Paul Goma este un Reformator al Limbii era clar încă din romanul Ostinato, ca să devină certitudine în romanele Din calidor, Adameva, Arta refugii, Roman intim şi Bonifacia. Adept al anticalofiliei, prozatorul nu se serveşte de graţioase decoraţiuni stilistice. În acelaşi timp, cel care are percepţia hiperrealităţii (Alex Ştefănescu) nu poate exprima această percepţie decât printr-un hiperlimbaj, care erupe dureros şi violent într-o poetică a autenticităţii. Expresie a unei sensibilităţi hipertrofiate, fraza scriitorului orheian se supune altor reguli decât celor ale sintaxei convenţionale – unor reguli ale sincerităţii neîngrădite. Codul lingvistic este nevoit să se flexibilizeze, să se reformeze pentru a-l exprima pe Goma la cotele lui de intensitate maximă a trăirii. Discursul sparge schemele, pentru a se descătuşa într-o rostire totală. Această formă de expunere conduce în creaţia sa la o dispunere scenică a materiei. Litera îşi pierde simbolistica, rămânându-i doar sonoritatea naturală, neliteraturizată, neconsfinţită în scris, ci ancorată pragmatic, „ros-ti-tă”.

Autorul operează suprimări, adjoncţiuni, substituţii, permutări în cadrul cuvintelor, creând semne iconice noi, „postlexicale” (Emilia Parpală Afana), care adumbresc codul în favoarea unei realităţi a vorbirii. (…) Sincopele, apocopele, aferezele perturbează coerenţa sonoră în beneficiul captării „pe viu” a graiului basarabean neaoş, în autenticitatea lui colocvială. (…) În romanul Din calidor, strigătul „Moş-iácob!; – Ce faaaaci Moş Ia’…?” şi răspunsul „- Hă, băi’ţălu moş’lui!” sunt un dialog-refren de o magie poetică aparte, muzicalitatea lui indicând o plinătate de fiinţă. Prin ruperi discursive, naratorul îşi distribuie programatic tensiunile semantice. Dislocările în cadrul construcţiilor fonice au o deosebită forţă de sugestie. În acelaşi roman, când vin ruşii, Moş Iacob, „premare” al satului, îşi dozează subversiv euritmiile discursive, operează dilatări şi accentuări deliberate ale sunetelor, indicând, prin antifrază, psihologia conservării ţăranului basarabean: „Bine-aţi venit, daraghie tovarăş’, obştea m-o trimăs de să vă spui, de la inimă, că muuuuul’ v-am mai aşteptat! D-amu, c-aţ’ venit, fiţi bineveniţ’ !”. (…) Metafora (cea mai complexă fiind „galeria casei părinteşti din Mana este buricul pământului”), metonimia, sinecdoca, comparaţia sunt tropi subliminali de repliere într-un trecut care conservă memoria nealterată şi declanşează ţinerea de minte, imposibilă altfel în confesiunile din primii ani de viaţă ai scriitorului. (…) Un scriitor care a simţit din plin greul închisorilor nu face decât o pledoarie a libertăţii umane şi, în special, a libertăţii de creaţie, a capacităţii infinit creatoare a limbajului. Hibridarea stilistică este un principiu de creaţie al prozatorului, pentru care orga retorică nu are niciodată prea multe partituri de exprimare a adevărului.

Nina Corcinschi

No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: