Skip to content

[jurnaltv.md] BIBLIOTECA „OVIDIUS”, LA 16 ANI

May 15, 2010

Biblioteca „Ovidius” şi-a invitat cititorii şi prietenii pentru a sărbători împreună 16 ani de la fondare. Cu această ocazie, bibliotecarii au organizat o întâlnire a tinerilor cititori cu oamenii pentru care scrisul este o valoare sacra. În cadrul a 3 expoziţii au fost prezentate cărţi noi, picturi şi diverse obiecte confecţionate în cadrul cenaclurilor găzduite de bibliotecă.

La început a fost cuvântul, iar acum, acesta este sărbătorit prin biblioteci. Acum 16 ani, Biblioteca Municipală Bogdan Petriceicu Haşdeu din Capitală a creat o filială, care poartă numele marelui poet Ovidius. De-a lungul timpului, instituţia s-a dovedit a fi necesară. Astăzi, bibliotecarii se mândresc cu faptul că, pe parcurs, au avut colaborări importante cu toate instituţiile şcolare din sectorul Centru al capitalei, Uniunea Scriitorilor, Uniunea Artiştilor Plastici.

Chiar de la fondare, Biblioteca „Ovidius” a început să colaboreze cu Societatea „Limba Noastră cea Română”. În prezent, ambele instituţii oragnizează cenaclul „Mihai Eminescu”, în cadrul căruia promovează cartea românească. Cu ocazia aniversării a 16 ani de la fondare, Societatea „Limba Noastră cea Română” împreună cu Societatea „Astra” din oraşul Sibiu, România, au făcut o donaţie de 300 de cărţi româneşti pentru a completa fondurile bibliotecii.

La Biblioteca „Ovidius„ se organizează frecvent vernisaje, lansări de carte, simpozioane ştiinţifice, conferinţe literare, expoziţii, dar şi diferite cenacluri, şezători la care cititorii fideli învaţă diferite meşteşuguri.

La fondarea Bibliotecii „Ovidius” a contribuit şi biblioteca Ioan Roman din Constanţa, România. Periodic, au fost aduse cărţi din România şi, astfel, a fost completat fondul de carte. În patrimoniul bibliotecii se găsesc cărţi unicat, printre care şi ediţii vechi de dicţionare, cărţi de istorie, enciclopedii.

http://jurnaltv.md/ro/news/biblioteca-ovidius-la-16-ani-97892/

No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: